Descrierea se potrivește varietăților din specia Philodendron.

LUMINA

Philodendronul are nevoie de lumină puternică dar indirectă, filtrată. Se poate adapta și unei lumini medii, specifică unui spațiu aflat în semi-umbră. Prea puțină lumină îi va încetini creșterea iar frunzele vor apărea din ce în ce mai mici. Nici lumina puternică directă nu îi face bine, în acest caz frunzele i se pot îngălbeni brusc sau i se pot arde.

APA

Frecvența udării. Philodendronul are nevoie de udări regulate în sezonul de creștere (primăvară-vară), o dată sau de două ori pe săptămână, ținând cont și de condițiile sale de creștere. Udați ocazional în sezonul rece (toamnă-iarnă), o dată pe săptămână sau o dată la două săptămâni, în funcție de celelalte condiții de creștere.  Preferă un sol ușor umed. Nu ud, pentru că atunci vor interveni probleme precum putrezirea rădăcinilor și îngălbenirea frunzelor și nici uscat, caz în care frunzele se vor decolora sau se vor arde la vârfuri (dacă planta are solul uscat o perioadă mai lungă de timp). Trucul pentru a păstra solul umed este să lăsați primii 2 centimetri de pământ să se usuce până să interveniți cu o nouă udare.

Cantitatea de apă. Udați planta suficient, până când aceasta iese prin găurile de drenaj ale ghiveciului. Surplusul de apă din farfurie sau din ghiveciul decorativ trebuie îndepărtat pentru a preveni putrezirea rădăcinilor. 

TEMPERATURA

Philodendronul preferă temperaturile ridicate, peste 15 °C. Evitați curenții reci și fluxul de aer direct de la aerul condiționat în lunile de vară și de calorifere în lunile de iarnă.

UMIDITATEA

Philodendronul tolerează umiditatea medie, normală, a unui spațiu. Se va dezvolta mult mai bine într-un spațiu cu umiditatea peste medie. Pentru a crește umiditatea în jurul plantei, o puteți pulveriza sau așeza pe o tăviță umplută cu pietricele în care adăugați apă până când ajunge la baza ghiveciului.

SOLUL

Philodendronul preferă un sol bogat în materie organică și bine drenat. Este sensibil la sărurile care se adună în sol în urma udării, astfel că este recomandat să eliminați aceste săruri, periodic. Asigurați-vă că ghiveciul în care este planta are și găuri de drenaj/ scurgere a apei.

TRANSPLANTAREA

Philodendronul este o plantă cu creștere rapidă, ceea ce înseamnă că are nevoie de transplantare recurentă. Transplantați într-un ghiveci cu câțiva centimetri mai lat și mai adânc pentru a permite creșterea. Când rădăcinile încep să iasă din sol și din găurile de drenaj ale ghiveciului, este timpul să transplantați planta. Momentul ideal pentru transplantare este la sfârșitul primăverii sau începutul verii. Selectați o dimensiune mai mare. Scoateți ușor planta din ghiveciul ei vechi și puneți-o în cel nou cu pământ proaspăt în partea de jos și în jurul părților laterale. Apoi, udați planta profund, până ce observați că o parte din apă iese prin găurile de drenaj ale ale ghiveciului. 

FERTILIZAREA

Philodendronul poate fi hrănit cu un îngrășământ general pentru plante de apartament, diluat la jumătate din puterea recomandată, o dată pe lună, în timpul sezonului de creștere (din primăvară până în toamnă) și reduceți la fiecare șase până la opt săptămâni în toamnă și iarnă. Dacă planta ta nu primește suficientă hrană, creșterea ei va fi mai lentă decât în ​​mod normal și frunzele sale pot părea mai mici decât de obicei. Nu se oferă îngrășământ dacă planta a fost transplantată în ultimele 1-2 luni pentru că poate suferi arsuri. Nu fertilizați planta dacă pământul este uscat ci în timpul sau imediat după o udare.

TOXICITATEA

Philodendronul este toxic pentru oameni și animale, doar dacă este ingerată. Țineți planta departe de copii și de animalele de companie.